Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere: Verificati aici.

Lactat dehidrogenaza - semnificatie
Analize de laborator
24 Septembrie 2010 19:18


Lactat dehidrogenaza - semnificatie

Lactat dehidrogenaza este o enzima de citoliza. Creste in ser atunci cand sunt lezate tesuturile care contin cantitati crescute de lactat dehidrogenaza.

Lactat dehidrogenaza prezinta 5 forme enzimatice care sunt formate din subunitati de tip M (muscle) si H (heart), asamblate in unitati tetramerice, cu 5 combinatii posibile ale subunitatilor:

- LDH 1 este formata din 4 unitati H
- LDH 2 este formata din 3 unitati H si o unitate M
-  LDH 3 este formata din doua unitati H si doua unitati M
- LDH 4 este formata din 3 unitati M si o unitate H
- LDH 5 este formata din 4 unitati M

 

Valorile lactat dehidrogenazei variaza in mod normal in functie de sex si varsta:

- la barbat adult: 135 - 225 unitati / litru
- la femeie adulta: 135 - 214 unitati / litru
- la copii: 120 - 300 unitati / litru

Izoenzimele care contin predominant subunitati de tip H se gasesc mai ales in hematii si miocard. Acestea sunt izoenzimele LDH 1 si LDH 2. LDH 3 se gaseste in grade variabile in toate tesuturile. LDH 4 si LDH 5 contin predominant subunitatea tip M si se gasesc in ficat si muschi scheletici.

Modificarile patologice ale LDH se intalnesc in diferite afectiuni cardiace, hepatice, musculare sau hemolize:

- LDH de tip 1 si cea de tip 2 cresc rapid dupa infarct in primele 24 ore, au o valoare maxima a doua si a treia zi de la infarct, dupa care scad la normal in urmatoarele 2 - 3 saptamani
- LDH de tip 4 si 5 cresc in afectiunile inflamatorii ale muschilor striati (miozite) si dupa diferite traumatisme musculare
- anemiile hemolitice se caracterizeaza prin cresterea LDH de tip 1 si de tip 2
- in hepatite, diferite tumori hepatice metastatice sau in intoxicatiile acute grave ale ficatului cresc lactat dehidrogenazele de tip 4 si 5.

 

Bibliografie: HARRISON - Principiile Medicinei Interne (editia a XV-a)

terapiamedicala.ro

Copyrigt Articol aflat sub protectia drepturilor de autor. Reproducerea, chiar si partiala, interzisa!

Ultima modificare 24 Septembrie 2010 20:07
 

Adaugati comentariu

Cod de securitate
Reincarcati