Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere: Verificati aici.

Sistemul imunitar
Alergologie si Imunologie
11 Februarie 2011 22:23


Sistemul imunitar asigura apararea organismului fata de:

•    Agresorii externi de natura biologica: bacterii, virusuri, paraziti, fungi, celule straine
•    Propriile molecule sau celule modificate, cum sunt celulele infectate si celulele neoplazice.

Sistemul imunitar este alcatuit din celule, molecule si alte structuri care se afla distribuite fie localizat, in organele limfoide, fie difuz in organism.

Sistemul imun are capacitatea de genera o varietate enorma de celule si molecule capabile de a recunoaste si a elimina un numar foarte mare de agenti patogeni.


Din punct de vedere functional, un raspuns imun are doua etape:
•    recunoasterea structurilor straine (non-self)
•    etapa efectorie.

Etapa initiala  a apararii imune este recunoasterea structurilor self si non-self:

•    Structurile self sunt structurile proprii ale organismului, fata de care sistemul imun nu trebuie sa reactioneze. Daca aceste structuri se altereaza, atunci ele se transforma in structuri non-self si devin o tinta pentru apararea imuna.

•    Structurile non-self nu apartin organismului. Ele sunt molecule sau celule recunoscute de sistemul imun ca straine si eliminate prin mijloacele apararii imune.

 

Alterarea mecanismelor de recunoastere imunologica produce boli si sindroame grave:

•    Exista sindroame de imunodeficienta prin defecte innascute sau dobândite, de exemplu SIDA. In aceste cazuri sistemul imun nu recunoaste un agresor ca non-self si nu reactioneaza contra lui. Infectiile bacteriene si virale pot sa aiba o evolutie foarte grava.

•    Celulele neoplazice pot sa scape controlului imun si sa produca diverse forme de cancer.

•    Daca sistemul imun recunoaste ca non-self celule sau molecule self normale si le distruge, apar fenomene de autoimunitate.

Dupa ce sistemul imun a recunoscut o structura non-self, se intiaza un raspuns efector. Raspunsul efector consta in recrutarea si activarea unor celule cu rol imun sau/si sinteza unor molecule, care au rol de eliminare sau neutralizare a agentului patogen.

Termenul de non-self nu arata in mod necesar originea exogena a substantei respective. Exista molecule sau celule proprii organismului, care au facut parte din self, dar au suferit modificari si au devenit non-self.

Termenul de antigen denumeste o substanta de origine endogena sau exogena capabila sa determine un raspuns imun si sa reactioneze specific cu moleculele rezultate in urma declansarii acestuia (anticorpi sau receptori celulari).

Mijloacele de aparare ale organismului sunt nespecifice si specifice.

Sistemul imunitar nespecific (innascut)


Imunitatea nespecifica se mai numeste innascuta, pentru ca mecanismele sale de aparare sunt transmise genetic si sunt prezente inaintea contactului cu agentul patogen.

Aceste mecanisme de aparare sunt nespecifice, adica nu sunt caracteristice unui anumit tip de agent patogen. Mecanismele de aparare nespecifice sunt identice pentru toti indivizii aceleiasi specii.

Imunitatea innascuta constituie prima linie de aparare impotriva infectiilor.

Imunitatea nespecifica cuprinde o serie de structuri celulare si de mecanisme nespecifice de aparare, cum ar fi barierelele anatomice (tegumentele si mucoasele), inflamatia, reactia febrila, hemostaza, precum si celule care recunosc clase de molecule prezente pe membranele agentilor patogeni frecvent intâlniti.

Sistemul imun specific (adaptativ)


Imunitatea specifica are capacitatea de a recunoaste si a elimina in mod specific anumite microorganisme si molecule.

Sistemul imun specific se mai numeste adaptativ, pentru ca este format din mecanisme care permit un raspuns individualizat, adaptat tipului de agresiune.

Sistemul imun specific este activat doar daca mecanismele de aparare innascute au fost depasite.

Raspunsul imun specific se declanseaza in timpul vietii unui organism ca o adaptare la contactul cu un anumit agent patogen. Spre deosebire de sistemul imun innascut, componentele sistemului imun adaptativ nu sunt aceleasi pentru toti membrii speciei.

Celulele sistemului imun


Atât imunitatea innascuta cât si cea adaptativa sunt dependente de activitatea leucocitelor.

Celulele sistemului imun sunt distribuite difuz in tot organismul:
•    La portile de intrare: tegumente si mucoase – bucala, respiratorie, digestiva, genitala.
•    In interstitiul organelor interne: ficat, plamâni, rinichi.
•    In sistemul circulator: sânge si limfa.
•    In cavitatile seroase: pleura, peritoneu, pericard.
•    In sistemul nervos central.

Exista structuri specializate, aflate in organele limfoide, care au roluri esentiale pentru buna functionare a sistemului imun.


Organele limfoide sunt:
•    organe limfoide primare (centrale) - in care se formeaza leucocitele si se matureaza limfocitele.
•    organe limfoide secundare (periferice) - organele care capteaza agentii patogeni si unde exista un mediu favorabil interactiunii intre acestia si limfocite.

Organele limfoide primare sunt maduva hematogena si timusul. La adult, maduva hematogena este sursa tuturor leucocitelor din organism.

Organele limfoide secundare sunt:
•    Ganglionii limfatici
•    Splina
•    Tesutul limfoid asociat mucoaselor – MALT (mucous associated lymphoid tissue)
•    Tesutul limfoid de la nivel cutanat – SALT (skin associated lymphoid tissue).

Principalele celulele efectoare ale sistemului innascut sunt polimorfonuclearele (in special cele neutrofile), macrofagele (MF) si celulele natural killer (NK).

Macrofagele si polimorfonuclearele sunt celule fagocitare. Celulele NK au activitate impotriva celulelor proprii infectate viral si celulelor tumorale.

Limfocitele sunt celulele esentiale pentru sistemul adaptativ.

Limfocitele recunosc specific antigenele pentru ca au pe suprafata receptori cu structuri complexe. Un limfocit prezinta pe membrana un anumit tip de receptor care recunoaste o singura structura antigenica. Nu exista limfocite care sa recunoasca mai multe tipuri de antigene.

Organismul vine in contact in timpul vietii cu un numar foarte mare de antigene diferite, de ordinul  milioanelor, astfel ca este necesara existenta unui numar foarte mare de subpopulatii limfocitare care sa aiba pe suprafata o varietate la fel de mare de receptori.

Practic, in organism exista zeci de milioane de subpopulatii limfocitare, care difera prin structura receptorilor de recunoastere a antigenelor.

Tipuri de raspuns imun adaptativ


Din punct de vedere al mecanismelor implicate, sistemul imun adaptativ are doua componente:
•    Raspunsul imun umoral
•    Raspunsul imun celular

In ambele tipuri de raspuns, locul central este ocupat de limfocite. In cadrul raspunsului imun celular pot participa si celule efectoare care apartin sistemului imun innascut (celulele NK, macrofage, monocite, neutrofile si eozinofile).

Raspunsul imun umoral


Raspunsul imun umoral poate fi reprezentat schematic astfel:

Agent patogen + Limfocit B = Plasmocit + Limfocit B cu memorie.

Raspunsul imun umoral se produce prin intermediul imunoglobulinelor care recunosc specific agentul patogen declansator.

Imunoglobulinele sunt glicoproteine specializate in recunoasterea moleculelor non-self. Se gasesc sub doua forme, circulanta si de membrana:
•    Forma circulanta este reprezentata de moleculele de anticorpi, care se gasesc in sânge, lichidul interstitial si secretii. Anticorpii sunt sintetizati de plasmocite, celule care provin din LB activate in urma contactului cu antigenul.
•    Forma membranara este reprezentata de monomeri de imunoglobuline, fixati pe suprafata limfocitelor B. Aceste molecule intra in alcatuirea receptorilor pentru antigen ai limfocitelor B. Au rol de de activare a LB.

Raspunsul imun celular


Raspunsul imun celular poate fi reprezentat schematic astfel:

Agent patogen + Limfocit T = Limfocit T efector + Limfocit T cu memorie.

In raspunsul imun celular celulele efectoare sunt in principal limfocitele T citotoxice.

Limfocitele citotoxice recunosc si distrug celulele non-self. Acestea pot fi :
•    Celule ale organismului (singenice) care au devenit la un moment dat non-self: fie au devenit maligne, fie au fost infectate cu virusuri sau bacterii intracelulare.
•    Celule straine (alogenice), care au fost introduse in organism de catre medic, printr-un transplant.

Bibliografie

Murphy K, Travers P, Walport M. Janeways Immunobiology, Garland Science, 2008



Ultima modificare 11 Februarie 2011 22:45
 

Adaugati comentariu

Cod de securitate
Reincarcati