Acidoza metabolica


Acidoza metabolica este o tulburare grava si frecventa a echilibrului acido-bazic. Acidoza metabolica se poate produce prin exces de acizi sau prin pierdere de bicarbonati.

Excesul de acizi in organism se poate intalni in tulburarea severa a metabolismelor intermediare, cum se intampla in cetoacidoza diabetica sau in acidozele lactice, in aportul crescut de acizi de origine exogena sau prin scaderea eliminarii ionilor de hidrogen. Acidoza metabolica se poate intalni si prin pierderea de baze, pe cale digestiva sau renala.
 

Acidoza lactica
Acidoza lactica apare fie prin cresterea productiei de acid lactic sau prin scaderea utilizarii acestuia. Acidoza lactica se defineste prin cresterea acidului lactic peste 2 mEq/l si prin scaderea bicarbonatilor.

Acidoza lactica prin supraproductie de acid lactic apare mai ales in hipoxia tisulara, care determina degradarea glucozei doar la acid lactic. Hipoxia tisulara se intalneste frecvent in diferitele tipuri de soc care scad debitul sanguin la nivel tisular, sau in anemiile severe , cand lipsa de oxigen la nivelul celulelor se datoreaza scaderii numarului de hematii, care au rolul de a transporta oxigen in tesuturi. De asemenea hipoxia tisulara mai poate fi determinata de anumite cauze respiratorii sau de insuficienta cardiaca severa.

Acidoza lactica prin scaderea utilizarii acidului lactic se poate intalni in cazul anumitor deficiente enzimatice, cand acidul lactic nu mai poate fi metabolizat, in anumite defecte mitocondriale, care scad oxidarile la nivel celular sau in insuficienta functiilor hepatice sau la diabeticii care sunt tratati cu biguanide, care inhiba anumite enzime ce intervin in gluconeogeneza.

Acidoza metabolica prin aport crescut de acizi
Ea poate apare in cadrul unei alimentatii hiperproteice pentru ca din catabolizarea proteinelor rezulta acizii anorganici. De exemplu din catabolizarea proteinelor care contin fosfor rezulta acid fosforic , iar din metabolizarea nucleoproteinelor rezulta acid uric. Aportul crescut de acizi de origine exogena se poate intalni in ingestia accidentala, sau in scop de suicid. In cazul intoxicatiei cu etilen glicol, aceasta se metabolizeaza la acid oxalic. Alcoolul metilic se metabolizeaza la acid formic. De asemenea ingestia unor cantitati mari de clorura de amoniu genereaza la nivel hepatic acid clorhidric.

Acidoza metabolica prin scaderea eliminarii renale de acizi
Acest tip de acidoza este favorizat de faptul ca rinichii reprezinta singura cale de eliminare a acizilor nevolatili. Astfel ca, insuficienta renala acuta sau insuficienta renala cronica pot determina acidoza metabolica. In caz de hiperpotasemie apare acidoza metabolica pentru ca rinichiul elimina cantitati crescute de potasiu. Acest ion este eliminat la nivel renal in competitie cu ionul de hidrogen, astfel ca aceasta din urma nu mai este eliminat eficient. De asemenea, scaderea nivelului de aldosteron determina acidoza metabolica pentru ca aldosteronul este un hormon care elimina ionul hidrogen la nivel renal.

Scaderea eliminarii renale de acizi se mai poate intalni in acidoza tubulara distala , care este un defect congenital al celulelor epiteliale din tubul contort distal. In acidoza tubulara distala aceste celule sunt incapabile sa elimine ionii de hidrogen, in timp ce celelalte functii renale sunt normale.

Acidoza metabolica datorata pierderilor digestive de bicarbonati
Acest tip de acidoza apare datorita faptului ca sucurile gastrice ( sucul pancreatic , intestinal , biliar ) sunt alcaline iar pierderea lor scade capitalul alcalin al organismului. Pierderea excesiva se poate intalni in diareile severe, fistulele biliare, ileostomie .


Acidoza metabolica datorata pierderilor renale de bicarbonati
Pierderea de bicarbonati pe cale renala poate aparea in acidoza tubulara proximala care este o tulburare genetica sau dobandita caracterizeaza prin incapacitatea celulelor tubulare proximale de a resorbi bicarbonatii. Acestia sunt eliminati in exces rezultand acidoza metabolica. De asemenea, tratamentul cu acetazolamida, care este un inhibitor de anhidraza carbonica, scade productia de acid carbonic in celule tubilor renal. In acelasi timp scade eliminarea ionilor de hidrogen si absorbtia ionilor bicarbonati.


Consecintele acidozei metabolice
Acidoza metabolica poate determina scaderea tonusului vascular si hipotensiune , scade contractilitate miocardiaca si amplifica hipoxia , care la randul ei agraveaza acidoza. Acidoza metabolica altereaza metabolismul celular prin inhibarea pompelor ionice de la nivel membranar, cu iesirea ionilor de potasiu din celule. Inhiba, de asemenea, alte sisteme enzimatice celulare, inclusiv la nivelul sistemului nervos central, producandu-se coma si apoi decesul.




Citeste si:
  • Ce este infectia?
  • Sindrom Behcet
  • Adiponectina
  • Glandele salivare
  • Aplaziile medulare - clasificare