Carcinom rinofaringian


Carcinoamele rinofaringelui sunt rare in Europa si America, in schimb incidenta lor este crescuta in partea de sud a Chinei, iar peste tot in lume sunt de doua ori mai frecvente la barbati decât la femei si apar dupa 40 de ani.

Exista o predispozitie gentica (sunt descrise antigene HLA asociate acestui carcinom). Rolul virusului Epstein-Barr in patogeneza acestor tumori este recunoscut in prezent. Nitrozaminele din pestele afumat si aldehida formica inhalata la locul de munca, in ritualuri religioase sunt factori de risc recunoscuti in dezvoltarea acestor tumori.

Macrosopic pot fi infiltro-ulcerate sau infiltro-vegetante. Cele mai frecvente tumori sunt carcinoamele epidermoide si tumorile limfoepiteliale, impreuna constituind 75% din tumori. Alte tipuri histologice sunt limfomul, plasmocitomul, limfomul Burkitt in Africa. Locul de origine este cel mai adesea la nivelul fosetetei Rosenmüller, se extinde submucos spre gaura rupta pe unde patrunde endocranian, infiltreaza elementele din sinusul cavernos.


Simptomatologie. Sunt descrise 4 forme de debut pentru tumorile maligne ale cavumului:
•    Debut rinologic: obstructie nazala, secretii nazale sanguinolente, epistaxis
•    Debut otologic: hipoacuzie de transmisie unilaterala  produsa de otita seroasa 
•    Debut neurologic: nevralgie de trigemen, paralizii de mandibular, de oculomotor
•    Debut ganglionar: adenopatie laterocervicala jugulara inalta uni- sau bilaterala


Tumora este evidentiata prin rinoscopie posterioara, iar palparea regiunii cervicale descopera existenta si caracterul adenopatiei. Examinari paraclinice necesare diagnosticului: endoscopia rinofaringelui si biopsia sub control optic, tomografia computerizata (CT) si rezonanta magnetica nucleara (RMN), masurarea titrului de antigene si anticorpi pentru virusul Epstein-Barr care permite detectarea timpurie a recidivelor asimptomatice.

Sunt utile examinarile sanguine de rutina, ecografia hepatica si radiografia pulmonara (detctarea metastazelor). In evolutie, indiferent de forma de debut apar toate semnele descrise, se remarca bombarea si pareza valului palatin, exoftalmie, initial paralizia nervilor care traverseaza sinusul cavernos (nervii III, IV si VI) ulterior apare paralizia nervilor IX, X, XI si XII. Metastazele se dezvolta la nivel pulmonar, hepatic si osos.


Diagnosticul pozitiv se face pe baza examenului clinic, este confirmat prin biposie, iar aprecierea extinderii leziunilor tumorale si stadializarea TNM se face prin metode imagistice (CT si RMN). Diagnosticul diferential se face cu tunori benigne si tuberculoza.

Tratamentul acestor tumori se face prin radioterapie, la care se poate asocia chimioterapia. Chirurgia are un rol redus, este rezervata exerezei tumorilor mici circumscrise sau extirparii nodurilor limfatice cervicale dupa controlul local al tumorii primare. Detectarea precoce a recidivelor asimptomatice permite tratamentul acestora cu laserul holmium-YAG. 
Prognosticul variaza in functie de stadiul TNM, supravietuirea la 5 ani variaza intre 35% si 55%.




Citeste si:
  • Agnozie, agnozia
  • Encefalita
  • Acid folic
  • Carcinom bazocelular
  • Ce simptome apar in leucemia acuta?