Ce este sangele?


Intrebare

Ce este sangele?

Raspuns

Sangele este fluidul care circula in interiorul sistemului cardiovascular.

Cantitatea totala de sange din organism este de aproximativ 7 % din greutatea corpului. Asfel, pentru o persoana de 70 kilograme, volemia este de 5 litri.

In repaus, o parte din sange stagneaza in ficat, splina si tesutul subcutanat. Acesta reprezinta volumul sangvin de rezerva, in cantitate de aproximativ 2 litri. Volumul circulant este de aproximativ 3 litri.

Sangele are culoare rosie, datorita hemoglobinei din hematii, care este un pigment de culoare rosie.
Sangele recoltat din artere are culoare mai deschisa datorita oxihemoglobinei, iar sangele recoltat din vene (sangele venos) are o culoare mai inchisa din cauza hemoglobinei reduse.

Din punct de vedere structural, sangele este o varietate de tesut conjunctiv in care substanta fundamentala este plasmaiar celulele sunt elementele figurate.

Sangele este format din:
 plasma - 55 % din volumul sangvin - format in principal din apa, proteine, glucide, lipide
 elemente figurate - 45 % din volumul sangvin - eritrocite sau hematii (cele mai numeroase, 4 500 000 pe millimetru cub la femei si 5 000 000 pe millimetru cub la barbat), leucocite sau globule albe (in numar de 4 000 - 10 000 pe millimetru cub) si trombocite sau plachete sangvine (in numar de 150 000 - 450 000 pe millimetru cub).

Sangele impreuna cu limfa si lichidul intercelular formeaza mediul intern al organismului.

Intre mediul intern al organismului si celule exista schimb de energie si substante permanent. Astfel, substantele necesare pentru activitatea celulara (substante nutritive, oxigen, vitamine) trec din sange in celula, iar substantele de catabolism sau toxice (uree, acid uric, amoniac, dioxid de carbon) trec din celule in sange.




Citeste si:
  • Anencefalie
  • Ce este antibiograma?
  • Pitiriazis versicolor
  • Parodontita apicala acuta seroasa
  • Osteomielita supurata acuta - tablou clinic