Chist hidatic


Generalitati


Chistul hidatic este cauzat de infectia cu tenia Echinococcus granulosus.
Aceasta tenie are ca gazda definitiva cainele, iar gazde intermediare sunt ierbivorele si porcul. Omul este o gazda accidentala.

Afectiunea este determinata de infectia cu forma larvara a teniei.

Ciclul de viata al Echinococcus granulosus

Tenia patrunde pe cale intestinala, dupa care trece in circulatia portala. Ficatul este primul organ in drumul parcurs de parazit, astfel ca localizarile hepatice sunt cele mai frecvente. La nivelul ficatului tenia ajunge sub forma unui embrion hexacant, din care se dezvolta forma larvara - vezicula hepatica.

Chistul hidatic este format din:
la exterior prezinta un perete alcatuit din cuticula si proligera. Cuticula este o membrana exterioara albicioasa, elastica. La interior se afla membrana proligera (germinativa). Din membrana germinativa se formeaza la exterior cuticula iar la interior tot aceasta secreta lichidul hidatic si formeaza capsule proligere care contin scolecsi.
prin distrugerea capsulelor sunt eliberati scolecsi care constituie corpi de tenie activi, din care se pot dezvolta chisturi secundare. Scolecsii formeaza nisipul hidatic.
lichidul hidatic - contine scolecsi si vezicule fiice. Este un lichid limpede si incolor, ca apa de stanca. Lichidul are proprietati intens alergice si este toxic din cauza unor substante numite ptomaine.

La exteriorul chistului hidatic, tesutul hepatic raspunde la agresiunea parazitului prin formarea unei condensari scleroase cunoscuta sub numele de perichist sau adventice. Aceasta este formata din tesut conjunctiv dens, care se poate calcifica in cazul chisturilor hidatice vechi.

Fiziopatologie


Manifestarile chistului hidatic sunt predominant biliare, desi localizarea este hepatica. Acest lucru se intampla deoarece in majoritatea cazurilor (peste 90 %) chistul poate comunica intermitent sau permanent cu caile biliare intrahepatice. Pe masura ce se dezvolta, chistul determina comprimarea cailor biliare intrahepatice, care in timp sufera leziuni atrofice, cu aparitia unor ulceratii ale peretelui si formarea unor comunicari intre chisturi si sistemul biliar. Va ajunge lichid hepatic in caile biliare si, de asemenea, bila poate patrunde in interiorul chistului.
Lichidul hidatic determina o agresiune chimica si alergica asupra arborelui biliar. Leziunile sunt mai accentuate la nivelul zonelor unde bila stagneaza, adica in colecist. De asemenea, contactul sfincterelor cu lichidul hidatic determina contractie reflexa si inflamatie. Consecinta este staza prelungita a bilei care contine lichid hidatic nivelul colecistului. Staza favorizeaza aparitia litiazei, care insoteste in unele cazuri aparitia chistului hidatic.
Atunci cand exista o comunicare larga intre chist si caile biliare, continutul chistului se poate evacua partial prin bila. Caile biliare sunt invadate de continutul hidatic si, in plus, chistul poate fi infectat cu aparitia unei afectiuni numita angiocolita hidatica, deosebit de grava. Atat in cazul chistului neinfectat, cat si in cel al chistului infectat va rezulta un icter obstructiv.

Prezenta bilei in lichidul hidatic, in cantitate mica, determina formarea de vezicule fiice generate de membrana proligera, care este in suferinta ca urmare a contactului cu bila. Progresiv, chistul initial se umple cu vezicule fiice. Bila determina, in acelasi timp, infectarea chistului, avand drept consecinta moartea acestuia.
 

Manifestari clinice


Cistul hidatic creste relativ lent: are aproximativ 3 centimetri la 6 luni de la infectare. Cel mai frecvent, diagnosticul este pus atunci cand chisturile au 10-20 de centimetri, adica dupa 10-15 ani de evolutie.
De obicei, chisturile si hidatice evolueaza in 3 etape:
faza inainte de formarea chistului
faza tumorala
faza complicatiilor

Inainte de formarea chistului, simptomele sunt minime: tulburari dispeptice. Afectiunea este diagnosticata intamplator la un examen ecografic. In unele cazuri pot exista manifestari de urticarie.

In faza tumorala este prezenta hepatomegalia (marirea de volum a ficatului). De obicei se mareste lobul hepatic in care se afla chistul. Chistul poate fi palpabil, ca o masa tumorala, nedureroasa, sensibila care modifica conturul marginii anterioare a ficatului.

Posibilitatile de evolutie ale unui chist hidatic sunt:
Moartea chistului determina impregnare cu saruri fosfocalcice si calcificare
Deschiderea chistului intr-o cavitate: peritoneu, pleura, pericard
Deschiderea in arborele biliar.
 

Complicatii


Urmatoarele complicatii sunt mai frecvent intalnite:

Ruptura chistului (spontana sau traumatica) in diferite cavitati, in functie de situatia topografica a chistului. Insamantarea cavitatii peritoneale se numeste hidatidoperitonita. Peritonita hitatica este o forma severa de peritonita, insotita de reactii alergice grave, cu posibilitatea de aparitie a socului anafilactic. Chistul se poate deschide in pleura si determina pleurezie hidatica. Pericardita hidatica este exceptional de rara. Daca comunicarea cu chstul se realizeaza brusc, va rezulta tamponada cardiaca, care pune in pericol viata pacientului. Tamponada reprezinta acumularea rapida de lichid pericardic, cu cresterea presiunii asupra miocardului si scadere de debit cardiac si insuficienta cardiaca.


Cea mai frecventa complicatie (90-95% din cazuri) este fisurarea cailor biliare si comunicarea intermitenta cu acestea. Pot exista si comunicari largi, asemanatoare unor fistule prin care se evacueaza o cantitate imporanta de lichid hidatic. Patrunderea lichidului chistic poate determina tulburari dikinetice biliare, cu jena dureroasa in aria veziculara, greata si varsaturi biliare. Invazia masiva a lichidului poate determina obstructie a coledocului si/sau angiocolita acuta.
 

Diagnostic


Ecografia abdominala  in multe cazuri chisturile asimptomatice sunt diagnosticate intamplator la o ecografie de rutina. Ecografia arata o imagine chistica , cu continut lichidian, in care plutesc elemente ecogene. Se poate pune in evidenta peretele chistului, care de multe ori are o grosime semnificativa si este calcificat. Diagnosticul diferential se face cu: alte chisturi, hematoame, metastaze chistice, abces hepatic, chistadenom hepatic.

Daca ecografia abdominala ridica suspiciunea unui chist hidatic se indica in continuare:
Hemograma  care poate arata eozinofilie (cresterea eozinofilelor sanguine)
Explorare serologica  reactie de fixare a complementului sau ELISA (enzyme-linked immunosorbent assay) care evidentiaza anticorpi din sange impotriva antigenelor din lichidul hidatic.
Computer tomograf  precizeaza fidel localizarea chistului, raporturile cu canalele biliare importante si cu venele suprahepatice.
 

Tratament - chist hidatic


Prima optiune terapeutica este tratamentul chirurgical. Tratamentul chirurgical este asociat cu un risc de mortalitate de pana la 2% si recidiva de 2-25%. De obicei se practica chirurgie radicala (perichistectomie totala sau hepatectomie partiala).

Exista si posibilitatea drenajului percutanat sub ghidaj ecografic sau computer-tomografic, care insa este grevata de posibile complicatii:
Hemoragie
Angiocolita
Insamantarea peritoneului
Supuratii ale chistului
Abcese subfrenice
Abcese hepatice

Tratamentul chirugical presupune:
Indepartarea chistului
Tratamentul cavitatii restante in urma indepartarii parazitului apare o cavitate restanta, care poate deveni sediul unui abces posthidatic.
Tratamentul complicatiilor biliare explorarea cailor biliare si colecistectomie

Exista doua medicamente cu activitate dovedita asupra parazitului:
Albendazol
Mebendazol  este mai putin eficient decat albendazolul.

Se recomanda tratament cu albendazol inainte de interventia chirurgicala, pentru a reduce presiunea intrachistica.




Citeste si:
  • Tumori maligne ale tonsilei palatine
  • Virus Herpes Simplex
  • Haptoglobina
  • Hemograma - interpretare rezultate
  • Testele de disproteinemie