Glucocorticoizii


Glucocorticoizii sunt hormoni secretati de catre corticosuprarenala, o glanda care face parte din suprarenala, situata la polul superior al rinichiului.

Hormonii secretati de corticosuprarenala sunt de natura lipidica. Au o structura sterolica - provin din colesterol.

Glucocorticoizii sunt reprezentati de cortizon si hidrocortizon (cortizol). Acest hormoni circula in sange legati de proteinele plasmatice. O mica parte ramane elibera si exercita efectele specifice.

Glucocorticoizii au efecte metabolice importante:

asupra metabolismului proteic determina catabolism la nivelul muschilor scheletici, tesutului conjunctiv si limfoid si stimuleaza anabolismul in ficat

la nivelul metabolismului glucidic - determina hiperglicemie prin sinteza noua de glucoza, glicogenoliza hepatica, scaderea consumului periferic de glucoza, cu menajarea cordului si a creierului

pe metabolismul lipidic are ca efect stimularea lipolizei cu cresterea concentratiei acizilor grasi liberi plasmatici si cresterea sintezei de corpi cetonici

Glucocorticoizii prezinta efecte importante la nivelul unor organe si tesuturi:

sistemul osos - efect catabolizant prin diminuarea sintezei matricei organice si diminuarea absorbtiei intestinale a calciului

pe muschiul neted vascular - mentine tonusul vasomotor simpaticoadrenergic si controleaza permeabilitatea vasculara

sistemul imun si maduva hematopoietica - determina scaderea numarului de eozinofile si bazofile si cresterea numarului de neutrofile, eritrocite si trombocite, precum si scaderea numarului de limfocite circulante. De asemenea determina inhibarea eliberarii de histamina

sistemul nervos central - scaderea concentratiei de glucocorticoizi determina modificari ale personalitatii, modificari senzoriale si alterari ale electroencefalogramei ceea ce arata ca prezenta acestor hormoni este necesara pentru asigurarea integritatii functiilor sistemului nervos central

Reglarea secretiei de glucocorticoizi se face prin sistemul hipotalamohipofizar. Hipotalamusul secreta un hormon care determina eliberarea de catre hipofiza a ACTH, un hormon care stimuleaza secretia de glucocorticoizi.

Hipersecretia de glucocorticoizi determina sindromul Cushing, in care metabolismele intermediare sunt afectate. Pacientii prezinta diabet, obezitate si si hipertensiune.

Scaderea concentratiei de glucocorticoizi se intalneste in boala Addison.




Citeste si:
  • Osteonecroza
  • Papula - descriere, generalitati
  • Malformatii prezente in sindromul alcoolic fetal
  • Dermatita ocra
  • Diabetul insipid - generalitati