Meningita meningococica


Meningita meningococica este o forma de meningita cu evolutie severa, de obicei letala in absenta tratamentului si care prezinta un risc de sechele importante.
Este produsa de Neisseria meningitidis, un membru al familiei Neisseria. Exista si alte tipuri de Neisseria (cum ar fi Neisseria gonorrhoeae) cu rol important in patologia umana. Neisseria gonorrhoeae determina infectii la nivelul tractului urogenital.

Neisseria meningitidis se prezinta sub forma unui coc anaerob, imobil, care nu prezinta spori, ce se coloreaza gram negativ si care in culturi are un aspect caracteristic de boabe de cafea. Nu difera morfologic de alte tipuri de Neisseria. Exista mai multe serotipuri si serogrupuri, cele mai patogene fiind tipurile A, B, C, D, L, X,  Y, Z, W135.

Neisseria meningitidis este o bacterie cu sensibilitate buna la antibiotice, inclusiv peniciline, cefalosporine, fluorochinolone. In ultimul timp, se remarca aparitia de specii rezistente la penicilina.

Meningita meningococica poate fi gasita in toate zonele geografice. Sursa de infectie este reprezentata de omul bolnav sau de purtatorii sanatosi, care prezinta bacterii la nivelul faringelui. Acestia din urma prezinta un important rol epidemiologic.
Pacientul cu boala acuta este contagios incepand cu sfarsitul incubatie, pe parcursul evolutiei bolii. Calea de transmitere este aerogena, prin picaturi de saliva. Neisseria meningitidis are o rezistenta scazuta in mediul extern. Din acest motiv, transmiterea necesita un contactat mai apropiat.

Dupa cum a fost mentionat anterior, exista purtatori sanatosi la nivelul faringelui. Bacteria capata caractere de patogenitate atunci cand exista anumite deficiente imune la nivelul gazdei (cum ar fi deficitul de complement), infectii virale asociate care scad capacitatea de aparare a gazdei. De asemenea, anumite modificari bacteriene, cum ar fi capacitatea de a secreta endotoxina sau aparitia unor factori de adeziune si colonizare a mucoaselor si meningelor favorizeaza aparitia meningitei meningococice. Persoanele foarte tinere sau cele varstnice prezinta cel mai mare risc de a face boala.

Manifestari clinice

Meningita meningococica este o meningita bacteriana tipica, cu lichid cefalorahidian purulent, in prima meningita bacteriana la care a fost identificat agentul etiologic. Prezinta o incubatie scurta de maxim 7 zile, dupa care debuteaza cu febra, frisoane, alterarea starii generale, cefalee.
Sunt prezente toate semnele de hipertensiune intracraniana: cefalee, fotofobie, greata, varsaturi. Semnele de iritatie meningeana pot fi decelate rapid. Pot apare semne de afectare encefalitica cu agitatie psihomotorie, dezorientare temporospatiala delir, obnubilare, tulburari de memorie, convulsii, pareze de nervi cranieni, coma.

Caracteristic meningitei meningococice este exantemul embolic, cunoscut si sub numele de purpura fulminans, cu evolutie rapida si extindere in pata de ulei. Leziunile apar initial sub forma unor pete mici, initial de culoare rosie, dupa care prezinta aspect petesial, se pot forma placi mari cu aspect in cocarda, cu o zona centrala de culoare neagra, din cauza infarctizarii vaselor din regiunea centrala si cu o margine de culoare purpurie. Uneori leziunile pot avea aspectul unor bule.

Evolutia poate fi rapida spre soc, cu insuficienta multipla de organ - sindromul Waterhouse-Friederichsen. Aceasta se considera ca este consecinta necrozei glandelor suprarenale, determinata de embolia bacteriana la acest nivel si aparitia unei insuficiente supra acute corticosuprarenale. De asemenea, endotoxina eliberata de Neisseria meningitidis poate cauza un soc de tip endotoxinic si aparitia unui sindrom de coagulare diseminata intravasculara. De cele mai multe ori, evolutia in absenta tratamentului antibiotic si patogenic este letala. Foarte rar in evolutia poate fi spontana spre vindecare si chiar si atunci sechelele neuropsihice sunt importante.

Mortalitatea in cazul sindromului Waterhouse-Friederichsen este apreciata la aproximativ 30 - 50 %. De cele mai multe ori, infectia cu Neisseria meningitidis la nivel meningeal determina o meningita sau meningoencefalita acuta fara sindrom Waterhouse-Friederichsen (60%). Se estimeaza ca doar maxim 5 % din cazuri evolueaza cu sindrom Waterhouse-Friederichsen.

Examinarea lichidului cefalorahidian reprezinta o etapa esentiala a diagnosticului. Lichidul are un aspect caracteristic de zeama de varza, proteinorahia este mult crescuta si sunt prezente cateva mii sau chiar zeci de mii de elemente celulare cu predominanta neutrofilelor. Glicorahia (concentratia de glucoza la nivelul lichidului cefalorahidian) este mult scazuta din cauza consumului de catre flora bacteriana prezenta la acest nivel. Lichidul cefalorahidian are un pH scazut.

Lichidul cefalorahidian se poate centrifuga si se obtine un sediment care se examineaza cu microscopul optic. Se pot observa cocii de Neisseria meningitidis asezati in diplo, gramnegativi si cu aspect de boabe de cafea, situati atat intracelular cat si extracelular. Trebuie realizata confirmarea diagnosticului cu ajutorul culturilor. Neisseria meningitidis poate fi izolata, de asemenea, cu ajutorul hemoculturilor si poate fi cultivata din exudatul nasofaringean.

Complicatii

Meningita meningococica poate cauza retard psihomotor, afectarea nervilor cranieni, mai ales a celor senzitivi, cu cecitate sau surditate, aparitia de convulsii prin formarea unor focare epileptogene, hidrocefalie interna din cauza aparitiei unor sinechii cloazonari sau obturari la nivelul orificiilor de comunicare interventriculare.

De asemenea, pot aparea complicatii de natura toxica cum ar fi afectarea renala, miocardica sau hepatica, complicatii septice (abces cerebral, afectarea inflamatorie a unor nervi cranieni, tromboze septice), complicatii alergice care prin mecanisme imune pot determina artrita, pneumonie, pericardita sau encefalita.

Tratament

Meningita meningococica este o boala cu internare obligatorie, iar tratamentul trebuie sa inceapa imediat. Pacientul trebuie izolat. Tratamentul se poate face cu penicilina, cefalosporine, rifampicina, fluorochinolone. Durata tratamentului este de minim sapte zile. Este de mentionat faptul ca exista o tendinta de crestere a rezistentei la penicilina. Sunt preferate tratamentele cu ceftriaxona sau meronem pentru cu au o patrundere mai buna in lichidul cefalorahidian.
Tratamentul patogenic se face cu antiinflamatoare de tip cortizonic si cu terapie depletiva cu manitol (care scade edemul cerebral). Pacientii cu agitatie psihomotorie trebuie sedati. In cazurile grave sunt necesare masuri de reechilibrare acidobazica si hidroelectrolitica, sustinere cardiocirculatorie si protezare respiratorie.

Masuri de profilaxie

Pacientul trebuie izolat in spital, se face dezinfectie, persoanele care au venit in contactat trebuie sa primeasca profilaxie antibiotica cu ceftriaxona, ciprofloxacina sau rifampicina.




Citeste si:
  • Care sunt dimensiunile normale ale splinei?
  • Suflu tubar
  • Leucemia acuta limfoblastica
  • Enterovirus - descriere si tablou clinic al infectiei
  • Bronsiectazie