Vancomicina


Vancomicina este un antibiotic glicopeptidic, folosit de la descoperire ca o alternativa pentru tratamentul tulpinilor de Stafilococ aureus producatoare de penicilinaza. Penicilinaza este o enzima care inactiveaza penicilina, produsa de diferite specii de bacterii.

In prezent, vancomicina este un antibiotic de rezerva folosit pentru tratamentul infectiilor grave cu bacterii gram pozitive, mai ales pentru speciile de Stafilococ aureus meticilino rezistente (adica cu rezistenta la meticilina, un antibiotic folosit initial pentru tratamentul infectiilor stafilococice).

Vancomicina a fost izolata pentru prima oara in anul 1953, intr-o mostra de sol recoltata de catre un misionar dintr-o jungla din Borneo. Vancomicina este sintetizata de o bacterie numita Amycolatopsis orientalis.

Vancomicina a fost asociata initial cu numeroase efecte adverse cum ar fi nefrotoxicitatea sau ototoxicitatea, efecte adverse care in prezent sunt reduse datorita imbunatatirii formulelor terapeutice. Toxicitatea initiala a fost atribuita impuritatii formulelor terapeutice, considerandu-se ca in anii 1950 puritatea vancomicinei era doar de 70 %.

Cele mai frecvente efecte adverse intalnite dupa administrarea de vancomicinei sunt independente de concentratia serica: febra, frisoane si flebita.

Vancomicina poate determina sindromul omului rosu, un sindrom clinic manifestat prin eritem facial, la nivelul gatului si la nivelul toracelui superior, din cauza eliberarii de histamina, atunci cand vancomicina este administrata rapid. Pentru a minimiza efectele adverse se recomanda perfuzie intravenoasa cu durata de cel putin o ora.

Vancomicina are o biodisponibilitate orala slaba si trebuie administrata intravenos pentru majoritatea infectiilor.

Vancomicina actioneaza prin inhibarea sintezei peretilor bacterieni pentru bacteriile gram pozitive. Vancomicina inhiba incorporarea de acid N - acetil muramic si N - acetil glucozamina in peptidoglicanul care intra in componenta peretelui bacterian. Vancomicina nu este activa pe microorganismele gramnegative, cu exceptia unor specii de Neisseria.

Vancomicina ar trebui folosita actual pentru tratamentul speciilor de Staphylococcus aureus meticilino rezistente. Speciile de Staphylococcus aureus care sunt sensibile la meticilina ar trebui tratate cu antibiotice din aceasta clasa, in particular oxacilina.

Utilizarea larga a vancomicinei a dus la aparitia unor tulpini de enterococ rezistente la aceasta. Din acest motiv, in Statele Unite, Center for Disease Control recomanda administrarea de vancomicina in urmatoarele cazuri:
tratamentul infectiilor severe cauzate de bacterii gram pozitive rezistente la penicilina (Staphylococcus aureusmeticilino rezistent,Staphylococcus epidermidis multirezistent) sau la pacientii alergici la penicilina
colita pseudomembranoasa care nu raspunde la tratamentul cu metronidazol
profilaxia endocarditei pentru anumite interventii la pacientii cu hipersensibilitate la penicilina
profilaxie chirurgicala pentru interventia majore cu implante de proteze in spitale cu frecventa mare de aparitie a infectiilor cu Staphylococcus aureus meticilino rezistent sau Staphylocccus epidermidis multirezistent.

Vancomicina este un antibiotic glicopeptidic, folosit de la descoperire ca o alternativa pentru tratamentul tulpinilor de Stafilococ aureus producatoare de penicilinaza. Penicilinaza este o enzima care inactiveaza penicilina, produsa de diferite specii de bacterii.

In prezent, vancomicina este un antibiotic de rezerva folosit pentru tratamentul infectiilor grave cu bacterii gram pozitive, mai ales pentru speciile de Stafilococ aureus meticilino rezistente (adica cu rezistenta la meticilina, un antibiotic folosit initial pentru tratamentul infectiilor stafilococice).

Vancomicina a fost izolata pentru prima oara in anul 1953, intr-o mostra de sol recoltata de catre un misionar dintr-o jungla din Borneo. Vancomicina este sintetizata de o bacterie numita Amycolatopsis orientalis.

Vancomicina a fost asociata initial cu numeroase efecte adverse cum ar fi nefrotoxicitatea sau ototoxicitatea, efecte adverse care in prezent sunt reduse datorita imbunatatirii formulelor terapeutice. Toxicitatea initiala a fost atribuita impuritatii formulelor terapeutice, considerandu-se ca in anii 1950 puritatea vancomicinei era doar de 70 %.

Cele mai frecvente efecte adverse intalnite dupa administrarea de vancomicinei sunt independente de concentratia serica: febra, frisoane si flebita.

Vancomicina poate determina sindromul omului rosu, un sindrom clinic manifestat prin eritem facial, la nivelul gatului si la nivelul toracelui superior, din cauza eliberarii de histamina, atunci cand vancomicina este administrata rapid. Pentru a minimiza efectele adverse se recomanda perfuzie intravenoasa cu durata de cel putin o ora.

Vancomicina are o biodisponibilitate orala slaba si trebuie administrata intravenos pentru majoritatea infectiilor.

Vancomicina actioneaza prin inhibarea sintezei peretilor bacterieni pentru bacteriile gram pozitive. Vancomicina inhiba incorporarea de acid N - acetil muramic si N - acetil glucozamina in peptidoglicanul care intra in componenta peretelui bacterian. Vancomicina nu este activa pe microorganismele gramnegative, cu exceptia unor specii de Neisseria.

Vancomicina ar trebui folosita actual pentru tratamentul speciilor de Staphylococcus aureus meticilino rezistente. Speciile de Staphylococcus aureus care sunt sensibile la meticilina ar trebui tratate cu antibiotice din aceasta clasa, in particular oxacilina.

Utilizarea larga a vancomicinei a dus la aparitia unor tulpini de enterococ rezistente la aceasta. Din acest motiv, in Statele Unite, Center for Disease Control recomanda administrarea de vancomicina in urmatoarele cazuri: tratamentul infectiilor severe cauzate de bacterii gram pozitive rezistente la penicilina (Staphylococcus aureusmeticilino rezistent,Staphylococcus epidermidis multirezistent) sau la pacientii alergici la penicilina colita pseudomembranoasa care nu raspunde la tratamentul cu metronidazol
profilaxia endocarditei pentru anumite interventii la pacientii cu hipersensibilitate la penicilina
profilaxie chirurgicala pentru interventia majore cu implante de proteze in spitale cu frecventa mare de aparitie a infectiilor cu Staphylococcus aureus meticilino rezistent sau Staphylocccus epidermidis multirezistent.




Citeste si:
  • Ce este acetilcolina?
  • Hemocultura
  • Neutrofil
  • Leucocite
  • Ce sunt globulele rosii (eritrocitele)?